HU  |   RO  

László Fosztó — Dezbateri şi tendinţe în cercetarea romilor

  • : Function split() is deprecated in /services17/webpages/util/k/o/korunk.site.aplus.net/public/modules/i18n/i18nstrings/i18nstrings.module on line 490.
  • : Function split() is deprecated in /services17/webpages/util/k/o/korunk.site.aplus.net/public/modules/i18n/i18nstrings/i18nstrings.module on line 490.
  • : Function split() is deprecated in /services17/webpages/util/k/o/korunk.site.aplus.net/public/modules/i18n/i18nstrings/i18nstrings.module on line 490.
  • : Function split() is deprecated in /services17/webpages/util/k/o/korunk.site.aplus.net/public/modules/i18n/i18nstrings/i18nstrings.module on line 490.
  • : Function split() is deprecated in /services17/webpages/util/k/o/korunk.site.aplus.net/public/modules/i18n/i18nstrings/i18nstrings.module on line 490.
  • : Function split() is deprecated in /services17/webpages/util/k/o/korunk.site.aplus.net/public/modules/i18n/i18nstrings/i18nstrings.module on line 490.

 Schiţă pentru elaborarea de politici publice

 
1. Introducere
Scrierea de faţă se află la jumătatea drumului dintre o trecere în revistă a literaturii de specialitate şi eseul problematizant. Intenţia mea constă în primul rând în introducerea cititorului în labirintul paradigmelor elaborate pentru cunoaşterea romilor (ţiganilor). Deşi nu pot să îi indic calea de ieşire – ceea ce, de altfel, nici nu ar putea fi scopul unei lucrări de această întindere –, sper ca în urma lecturii cititorul să nu rămână totuşi complet dezorientat şi să întrevadă măcar unde poate ajunge dacă o ia pe unele dintre căile posibile într-o direcţie, reuşind să situeze câte o analiză întâlnită. În al doilea rând, voi încerca să examinez, în baza literaturii existente, acele probleme contemporane care se constituie în relaţiile dintre societăţile majoritare şi grupurile de romi şi care îşi fac apariţia în discursul public al majorităţii, deseori sub forma „problemei romilor“, aşteptând un răspuns. În opinia mea, nu există o „problemă a romilor“ unitară; chestiunea merită cercetată în mod analitic. Nu mă angajez să ofer, cu această ocazie, o cartografiere completă a literaturii de specialitate, nici să conturez toate direcţiile posibile pe care o poate urma câte o analiză (un obiectiv absurd, de altfel). Cititorul se poate aştepta însă, pe bună dreptate, la o incursiune într-un domeniu considerat de mine important al literaturii de specialitate, respectiv la o familiarizare cu unele probleme şi dezbateri ştiinţifice, care motivează şi contribuie la progresul cercetării romilor. Pentru ca acest conspect să nu rămână la nivelul steril al discursurilor ştiinţifice, la finalul textului voi indica şi câteva puncte de legătură între cercetările empirice şi diferitele politici publice potenţiale.
În prima parte, mă voi ocupa de teoriile privind originea, migraţia şi alteritatea culturală a romilor, respectiv de criticile acestor teorii. În a doua parte, voi insista asupra interpretărilor relaţiei dintre societăţile majoritare şi diferitele grupuri de romi, tratând pe scurt şi problemele muncii, pieţei şi preferinţelor valorice legate de acestea. În partea a treia voi examina problema „serviciilor culturale“ şi relaţia dintre cei care prestează aceste servicii şi lumea mass-mediei moderne. În încheiere, voi schiţa relaţiile între organizarea socială modernă, stat şi posibilele politici publice referitoare la romi.
 
2. Problema originii, împământenirii, respectiv a autohtoniei romilor
Începuturile interesului legat de romi se leagă de lingvişti. În a doua parte a secolului XVIII au fost tipărite, în acest sens, mai multe dicţionare şi studii în faze incipiente, iar mai târziu Johann Rüdiger şi Heinrich Grellmann şi-au publicat ipoteza potrivit căreia limba romilor din Europa îşi are originile în India. Potrivit cercetărilor celor mai recente, această constatare a rezistat trecerii timpului.[1] Cu atât mai controversat este însă dacă şi populaţia care vorbeşte limba romani provine de acolo. Migraţia ţiganilor a fost reconstituită de către istorici, nu există însă dovezi suficiente pentru a stabili gradul de continuitate între populaţia care a părăsit partea de nord a subcontinentului indian şi grupurile nomade care apar în Imperiul Bizantin.[2] Din această cauză, dovada lingvistică reprezintă un element-cheie al reconstrucţiei istorice. În acelaşi timp, ea oferă un strălucit exemplu şi pentru modul în care o anumită paradigmă (de analiză culturală) încearcă să definească o populaţie. Un element esenţial al acestei abordări constă în asocierea permanentizată a unei caracteristici culturale cu definiţia populaţiei, iar grupul apare drept o comunitate culturală. În paralel şi deseori rivalizând cu această abordare există şi paradigme în care romii sunt consideraţi o categorie socială. Această dualitate a definiţiilor însoţeşte neîncetat dezbaterile ştiinţifice despre romi.
Din acest punct de vedere, pentru a rămâne la determinările istorice, dezbaterile despre robia sau „sclavia“ suportată de romi în Evul Mediu rămân ilustrative. În principatele române (Moldova şi Ţara Românească), romii au trăit mult timp în robie.[3] Părerile istoricilor sunt însă împărţite despre originile şi natura acestui statut. „Şcoala veche“, care a dezvoltat teoria cea mai răspândită până astăzi, susţine că romii au sosit deja robi pe teritoriul principatelor. Potrivit acestei supoziţii, ei ar fi fost aduşi legaţi cu curele încă din timpul invaziei tătare, astfel încât instituţia robiei s-ar fi păstrat de dinaintea stabilirii ordinii politico-economice feudale din Evul Mediu. P. N. Panaitescu a publicat în 1939 o ipoteză alternativă[4] ce susţine că robia romilor nu este nici pe departe atât de veche şi propune ca, în loc de interpretarea originilor acesteia prin proiectarea în vremurile tulburi ale invaziilor tătare, să se examineze evoluţia înrobirii în procesualitatea sa.[5] Punctul forte al acestei abordări constă în faptul că nu identifică apariţia instituţiei cu un eveniment unic, ci o vede într-un proces care trebuie încadrat în istoria socială şi economică a epocii. Condiţiile economice şi sociale explică păstrarea robiei pentru un timp atât de îndelungat. Dezbaterea dintre istorici despre perioada robiei şi natura acestei instituţii este încă departe de a se fi încheiat[6], dar se dovedeşte a fi cu atât mai fertilă mulţumită punerii istorico-sociologice a problemei.
Studiile lui Nicolae Gheorghe şi Sam Beck[7] pot fi încadrate în această paradigmă de interpretare. Beck dezvoltă modelul respectiv în măsura în care deduce definiţia romilor ca rasă din interacţiunea categoriilor de clasă şi a etnicităţii. În opinia sa, romii au jucat un rol important în economia sistemului feudal, acest sistem fiind cel ce a generat şi a menţinut condiţiile care au condus la robia romilor: „Susţin că nu atât numărul robilor, cât acel rol a fost definitoriu, pe care l-au împlinit în menţinerea averii şi statutului (inclusiv simbolic) al elitei. Întregul economiei a depins de munca fierarilor şi căldărarilor romi, iar romilor li s-a atribuit, încetul cu încetul, caracteristici etnice şi rasiale, astfel încât românii s-au putut diferenţia de ei şi mai mult, ceea ce a contribuit la dezvoltarea statelor naţionale şi a conştiinţei etnice româneşti“.[8]
Această argumentare aminteşte foarte mult de teoria formulată pentru prima dată de către Judith Okely referitor la romii nomazi din Insulele Britanice.[9] Potrivit ei, nu trebuie să recurgem neapărat la teza unei presupuse origini indiene pentru a înţelege originile romilor. Este mai util să examinăm acele procese socio-economice care erau dominante în perioada primei lor apariţii: secolele XV-XVI în cazul Angliei sau epoca marelui colaps al orânduirii feudale.[10] Prin aceasta, Okely a avansat, practic, teza autohtoniei romilor: strămoşii acestora ar proveni (cel puţin în parte) din rândul acelei societăţi în care romii trăiesc până astăzi.
                În argumentarea sa, şi Beck trimite la rolul elitelor în procesul încadrării rasiale a romilor; Okely de-a dreptul critică însă acea parte a elitei intelectuale pe care îi numeşte „ţiganologi“ (Gypsiologists) şi care, după cum susţine autoarea, au contribuit în mod decisiv la formarea caracterului exotic al romilor.[11] În baza etnografiei sale empirice, ea contestă unul dintre argumentele de bază ale originii indiene, argumentul lingvistic, care, timp de două secole, susţinuse că această populaţie nomadă răspândită în întreaga Europă ar proveni din strămoşi comuni şi este moştenitoarea unei limbi comune indo-ariene. În ciuda criticilor repetate de care a avut parte, opera lui Okely a rămas până astăzi una dintre paradigmele definitorii ale cercetării socioantropologice a romilor.
 
3. Munca, piaţa şi integrarea economico-socială
Cercetările antropologice ale romilor şi-au avut începutul încă din anii 1970, înainte de activitatea lui Okely. Primele studii[12] şi monografii[13] de acest tip au fost publicate despre comunităţi de romi din America de Nord. În sistemele socialiste est-europene, cercetări de teren au fost efectuate de Will Guy (Cehoslovacia), Michael Stewart (Ungaria) şi Sam Beck (România), care au publicat şi studii[14], respectiv o monografie[15] în baza acestora. În urma schimbării de regim, au apărut şi monografii scrise despre comunităţi de romi din Slovacia[16] şi din România.[17] Etnografii şi antropologii transilvăneni au desfăşurat cercetări de teren printre romi în rânduri repetate[18] şi au publicat mai multe volume de studii[19], iar sociologii şi antropologii din aceeaşi regiune au participat la proiecte de colaborare[20] pentru cercetarea modului de viaţă al comunităţilor rome.[21]
Aceste studii sunt foarte variate din punct de vedere teoretic şi metodologic, dar fiecare dintre ele oferă câte o imagine despre viaţa comunităţilor rome. Dacă însă cercetătorul se adânceşte în descrierea societăţii şi culturii grupurilor de romi studiate, el poate uita uneori de analiza amănunţită a relaţiilor acestora cu societatea majoritară, din punctul de vedere al activităţii economice a grupului respectiv şi din cel al integrării în sistemul social mai larg. Monografia lui Okely este normativă şi din acest punct de vedere. Ea explică faptul că romii nu intră pe piaţa muncii prin alegerea unor activităţi care se încadrează în fisurile economiei capitaliste şi preferă statutul angajatului independent faţă de munca salariată regulată. Acest statut de independent (self-employed) reprezintă un element important al identităţii lor şi o sursă de seamă a mândriei faţă de lumea înjositoare a muncii salariate. Angajarea independentă se dovedeşte a fi funcţională şi din punct de vedere economic, fiindcă asigură o flexibilitate care oferă şansa exploatării acelor fisuri economice (niché-uri) pe care economia capitalistă nu le poate exploata.[22]
Monografia lui Michael Stewart oferă o analiză a situaţiei romilor est-europeni din perioada „socialismului existent“, în care a intrat în vigoare politica ocupării complete a forţei de muncă. Potrivit lui Stewart, romii au ocupat acele locuri de muncă pe care sistemul socialist le-a oferit, dar au continuat să respingă munca în calitate de valoare şi satisfacţie în sine. În acelaşi timp, în „economia secundă“ a socialismului, aceştia au desfăşurat o activitate economică alternativă (în primul rând de comerţ).[23] Aceste tranzacţii economice au devenit o sursă de mândrie, asigurând un sentiment de independenţă faţă de lumea exterioară. Astfel, deşi romii studiaţi de Stewart s-au integrat în economia socialistă, ei şi-au exprimat şi şi-au reprodus simbolic autonomia.[24]
 
4. Nomadism, prestări de servicii şi lumea mass-mediei
Atât timp cât crearea autonomiei simbolice se realizează prin rituri în interiorul comunităţii, membrii grupurilor de romi apar deseori şi în roluri în care furnizează bunuri culturale societăţilor majoritare. Pentru a ilustra acest fapt, voi cita unele observaţii referitoare la relaţiile dintre romi şi alte grupuri etnice similare acestora, pe de o parte, şi societăţile majoritare, pe de altă parte. Aceste grupuri etnice apar deseori drept marginale din perspectiva majorităţii şi, de multe ori, duc o existenţă nomadă, dar pot avea totuşi un rol important în comunicare.
În introducerea unui volum de studii care se ocupă cu populaţii nomade, Fredrik Barth constată: „Unor grupuri din Asia de Sud le este caracteristică specializarea pe servicii prin care articulează valorile culturale esenţiale pentru populaţia majoritară sedentară: sunt genealogi, actori, muzicieni, prezicători etc. Cum este posibil ca aceste persoane cu experienţe de viaţă atât de diferite să evoce şi să reprezinte concepţia asupra lumii, dorinţele şi visele ţăranilor simpli şi ale locuitorilor de oraşe? Cum pot oare pătrunde produsele lor culturale atât de uşor în mainstream-ul unei alte culturi şi experienţe de viaţă?“[25]
Tratarea romilor împreună cu populaţiile de acest tip nu pare deloc un lucru forţat, iar în volumul citat chiar regăsim, după introducerea lui Barth, un studiu care se ocupă de grupuri de romi. Tot astfel, şi romii est-europeni s-au specializat frecvent în practicarea unor meserii (de muzicieni şi interpreţi de alte tipuri, ghicitori, comercianţi etc.) ce necesită buna cunoaştere a valorilor şi dorinţelor societăţii majoritare.
Membrii societăţilor majoritare, consumatori ai acestor servicii, au fost pentru mult timp vrăjiţi de reprezentările idealizate, exotizate şi, de multe ori, ambivalente asociate cu „ţiganii“.[26] Pentru ei, imaginile formate despre romi servesc, pe de o parte, redării necunoscutului şi a înfricoşătorului, iar pe de altă parte, reprezentării emblematice a unei lumi imaginare. Aceste imagini abstracte se detaşează de persoanele reale şi de realitatea lor socială şi îşi trăiesc propria lor viaţă în imaginarul colectiv al majorităţii. Ele simbolizează o anumită bucurie de viaţă şi trăirea în prezentul veşnic, respectiv capacitatea de a se ridica deasupra dificultăţilor. Elaborând această idee, coordonatorii unui volum de studii ce se ocupă de „crinii câmpului“ constată: „aceşti oameni apar ca nişte embleme propriu-zise, dar pot fi ignoraţi în calitatea lor de persoane umane“.[27] Autorii volumului prezintă diferite grupuri, nu doar „etnice“, despre care majoritatea sau elita acesteia vorbeşte ignorându-le existenţa socială concretă şi condiţiile de viaţă. Emblemele lor devin parte integrantă sau imagini ale duşmanului în ideologiile sociale şi naţionale, ca modelul unui sistem social alternativ. În acest proces, tehnologiile media joacă frecvent un rol-cheie. S-ar putea observa, în acest sens, scandalizarea şi refuzul elitei culturale româneşti, referitoare la genul muzical cultivat preponderent de romi, aşa-numitele manele. Puţină atenţie pentru textele cântecelor ajunge pentru a surprinde o imagine alternativă a societăţii, care vrăjeşte o largă pătură socială atât în cadrul majorităţii, cât şi în cel al minorităţilor naţionale (inclusiv maghiarii), şi le scandalizează elitele.[28]
 
5. Concluzii: Romii şi politicile publice
Trecerea în revistă de mai sus a literaturii de specialitate nu este, desigur, completă. Nu am atins nici toate dezbaterile ştiinţifice importante (de exemplu, cele legate de practicile memoriei sociale ale comunităţilor de romi[29] sau de reprezentarea politică a romilor). Abordările teoretice prezentate par a fi totuşi suficiente pentru încercarea de a realiza o schiţă care să modeleze relaţiile dintre politicile (publice) de stat şi grupurile de romi.
În primul rând, se pune întrebarea: cum pot fi clasificate politicile de stat anterioare care s-au repercutat şi asupra romilor, respectiv în ce anume constă posibilitatea ivită pentru politicile pentru romi? Înainte de a încerca să ofer un răspuns, voi creiona acel câmp de forţe în care statul modern „prelucrează“ diferenţele. Soarta acestora poate fi reprezentată grafic în felul următor:

 

Fig. 1. Tratarea diferenţelor culturale în cadrul statului modern
 
 
               
Axa orizontală redă modurile în care diferenţele culturale din interiorul societăţii sunt judecate pe parcursul construcţiei statului. La un capăt al gamei se regăsesc acele strategii statale care încearcă să minimalizeze diferenţele şi/sau să le anihileze, iar la celălalt capăt, cele care, dimpotrivă, le-ar reliefa. Axa verticală prezintă intenţiile, de integrare sau de excludere/stigmatizare, cu care se realizează negarea ori sublinierea diferenţelor. Cele două axe definesc patru câmpuri în care pot fi situate politicile ce influenţează diferenţele culturale intrinsece din cadrul statului modern. Trecerea între câmpuri este continuă atât în direcţia orizontală, cât şi în cea verticală, iar o anumită măsură care, la suprafaţă, apare într-unul dintre câmpuri este, de multe ori, strâns legată de procesele din cadrul celorlalte. Acest model este, desigur, foarte simplificator, dar oferă o schemă logică a strategiilor a căror realizare concretă survine în contexte istorice complexe.
De câmpul 1 aparţin acele politici care socotesc fezabilă integrarea socială prin reducerea diversităţii culturale şi prin omogenizare socioculturală; în primul rând politicile de asimilare „clasice“. În câmpul 2 se încadrează acele tendinţe care, recunoscând existenţa grupurilor culturale, îşi propun încorporarea lor colectivă. Câmpul 3 reprezintă tendinţele care actualizează valenţele negative ale politicilor înclinate să nege diferenţele culturale. Aceste politici, deoarece nu recunosc dreptul la diferenţă al grupurilor culturale, tratează abaterile de la normele omogenizatoare ca devianţe personale şi le criminalizează. Măsurile punitive de acest tip însoţesc deseori politicile de asimilare.
Şi sublinierea diferenţelor poate însă avea un efect de excludere. Câmpul nr. 4 cuprinde strategiile ce se folosesc de sublinierea alterităţii culturale în scopuri exclusiviste; în primul rând politicile (aşa-zis esenţialiste) care presupun o alteritate culturală insurmontabilă.[30] Cele mai răspândite dintre acestea sunt tendinţele care etnicizează alteritatea culturală (prin presupunerea unor grupuri etnice închise) şi neagă posibilitatea de schimbare a identităţii. În forma lor extremă, ele pot conduce la epurări etnice.
Până şi din această enumerare sumară reiese că instituţionalizarea politicilor respective poate cuprinde întregul aparat de stat, de la şcoli şi până la închisori, trecând prin instituţiile societăţii civile şi prin armată. Pe lângă intervenţiile directe, mobilizarea politică şi politicile publice avute în vedere, există însă şi o serie de mecanisme socio-economice care însoţesc aceste politici şi îşi exercită influenţa asupra articulării valorilor sociale. Fiecare dintre câmpuri îşi are propria imagine „ideală“, mai mult sau mai puţin explicită, despre societate, ce conferă semnificaţie proceselor sociale care însoţesc politicile publice. În consecinţă, în fiecare câmp pot fi încadrate diferite valori/idealuri, respectiv „costurile sociale“ ale fiecărei politici, „plătite“ de segmentele societăţii în cazul realizării idealurilor respective.
 

 

Fig. 2. Diferenţele culturale şi valorile sociale
 
 
În câmpul 1, ignorarea sau reducerea diferenţelor culturale se realizează sub semnul solidarităţii civice, cu intenţia de a acorda şanse egale de participare la viaţa publică şi pe piaţa muncii fiecărui membru al societăţii. În acest scop, o cultură naţională majoritară este ridicată într-o poziţie hegemonică, iar „preţul“ conformării este plătit mai ales de către acele minorităţi lingvistice şi culturale care sunt obligate să îşi însuşească limba majorităţii şi cultura naţională pentru a fi socotite cetăţeni cu drepturi depline. Cerinţele solidarităţii „daltoniste“ nu sunt îndeplinite decât parţial în societăţile care discriminează în baza culorii pielii ori a altor caracteristici externe. Drept urmare a unor procese care se desfăşoară la nivel mondial, popularitatea acestor politici a scăzut în întreaga lume, îndeosebi în favoarea strategiilor din câmpul 2.
În câmpul 2, idealul politicilor care integrează alteritatea culturală sub forma unor „grupuri“ constă într-o societate tolerantă care apreciază diversitatea culturală. La nivel practic, şi aceste politici îşi au costurile sociale: ele necesită grupuri care se diferenţiază după criterii culturale şi o acţiune comunitară. Or, în urma unei astfel de formări de grupuri şi de mobilizare socială, diversitatea intrinsecă a populaţiei-ţintă se reduce şi minorităţile sale interne ajung defavorizate. În acelaşi timp, politicile din câmpul 2 generează şi o rivalitate între grupuri, iar învinşii vor fi acele minorităţi ce nu îşi articulează identitatea publică potrivit unor delimitări culturale ori etnice, respectiv nu îşi mobilizează membrii (sau îi mobilizează prea slab) la o acţiune politică în sens convenţional.
Câmpurile 3-4 cuprind tendinţele sociale exclusiviste ale politicilor care îşi exercită influenţa prin negarea sau reliefarea diferenţelor culturale. Deşi posibilitatea toleranţei negative[31] se menţine, în principiu, în cazul câmpului 3 (de exemplu, trăirea diferenţelor este limitată la sfera privată), acest câmp conţine mai ales respingerea radicală a alterităţii şi manifestările xenofobe. În câmpul 4 apar atitudinile sociale ghetoizante şi segregaţioniste care, şi ca reversuri ale atitudinilor din câmpul 2, relevă cât de fragile devin politicile bazate pe indicarea diferenţelor şi a recunoaşterii lor în cazurile în care grupurile culturale şi stratificarea socială alunecă una peste alta (de exemplu, prin etnicizarea sărăciei).[32]
Luând în considerare acest model, nu este o exagerare a spune că diferitele propuneri de rezolvare a „problemei ţigăneşti“ se mişcă într-un cerc foarte larg.[33]
Politicile minoritare ale statelor est-europene se deosebeau în funcţie de propunerea unor politici pentru romi care se încadrau mai curând în câmpurile 1, 3 sau, eventual, 2. În unele cazuri, folclorul rom şi cultura etnică au putut fi reprezentate public, de exemplu, în Bulgaria şi în Macedonia[34], sau au îmbrăcat forme exotizate, precum în Uniunea Sovietică[35], dar, cu toate acestea, aceste state au încercat să asimileze romii.[36] Sperăm însă ca şi dezbaterile ştiinţifice prezentate în acest articol să contribuie la proiectarea şi la aplicarea unor politici mai nuanţate, mai eficiente şi acceptabile şi pentru cei aflaţi în poziţie inferioară.
Traducere de Lóránd Rigan
Note


[1]Yaron Matras, The Role of Language in Mystifying and Demistifying Gypsy Identity, in Nicholas Saul şi Susan Tebutt (ed.), The Role of the Romanies: Images and Counter-Images of ’Gypsies’/Romanies in European Cultures, Liverpool: Liverpool University Press, 2004, p. 53-78.
[2] Se pare că cercetările actuale de genetică a populaţiei au condus la rezultate care ar atesta că strămoşii romilor au provenit dintr-o populaţie specifică de origine indiană. Cf. A. Gusmao et al., A Perspective on the History of the Iberian Gypsies Provided by Phylogeographic Analysis of Y-Chromosome Lineages, in Annals of Human Genetics, nr. 72 (2), 2008, p. 215-227; respectiv Radu P. Ioviţă şi Theodore G. Schurr, Reconstructing the Origins and Migrations of Diasporic Populations: The Case of the European Gypsies, in American Anthropologist, nr. 106 (2), 2004, p. 267-281.
[3] Viorel Achim, Ţiganii în istoria României, Bucureşti: Editura Enciclopedică, 1998, p. 31-119.
[4] Vezi ibid., nota 34.
[5] Vezi şi P. N. Panaitescu, The Gypsies in Wallachia and Moldavia: A Chapter of Economic History, in Journal of the Gypsy Lore Society, seria a 3-a, nr. 15, 1941, p. 58-72.
[6] Viorel Achim, autorul celei mai noi sinteze despre istoria romilor, este un adept al „şcolii vechi“ în privinţa robiei (cf. Achim, p. 31-34). În privinţa dezbaterilor istoriografice şi a surselor publicate, vezi şi sinteza lui Viorel Anăstăsoaie, Roma/Gypsies in the History of Romania: An Old Challenge for Romanian Historiography, in Romanian Journal of Society and Politics, nr. 3 (1), 2003, p. 262-274.
[7] Sam Beck, The Origins of Gypsy Slavery in Romania, in Dialectical Anthropology, nr. 14, 1989, p. 53-61; Nicolae Gheorghe, Origins of Roma’s Slavery in the Romanian Principalities, in Roma, nr. 7 (1), 1983, p. 12-27.
[8] Sam Beck, p. 61.
[9] Judith Okely, The Traveller-Gypsies, Cambridge: Cambridge University Press, 1983.
[10] Ibid., p. 12.
[11] Ibid., p. 3-27.
[12] Werner Cohn, Some Comparisons between Gypsy (North American Rrom) and American English Kinship Terms, in American Anthropologist, nr. 71 (3), 1969, p. 476-482; The Gypsies, Menlo Park, 1973; Carol Silverman, Everyday Drama: Impression Management of Urban Gypsies, in Urban Anthropology, nr. 11 (3-4), 1982, p. 377-398.
[13] Rena C. Gropper, Gypsies in the City: Culture Patterns and Survival, Princeton: Darwin Press, 1975; Matt T. Salo şi Sheila M. G. Salo, The Kalderas in Eastern Canada, Ottawa: National Museums of Canada, 1977.
[14] Sam Beck, Ethnicity, Class, and Public Policy: Ţiganii/Gypsies in Socialist Romania, in Kot K. Shangriladze şi Eica W. Townsend (ed.), Papers for the V. Congress of Southeast European Studies, Belgrade, September 1984, Columbus: Slavica Publishers, 1984, p. 19-38; Racism and the Formation of a Romani Ethnic Leader, in George Marcus (ed.), Perilous States: Conversations on Culture, Politics, and Nation, Chicago-London: The University of Chicago Press, 1993, p. 165-186; Will Guy, Ways of Looking at Roms: The Case of Czechoslovakia, in Farnham Rehfisch (ed.), Gypsies, Thinkers and Other Travellers, London: Academic Press, 1975, p. 201-229.
[15] Michael Stewart, The Time of the Gypsies, Boulder: Westview Press, 1997, p. 302.
[16] David Z. Scheffel, Svinia in Black & White: Slovak Roma and Their Neighbours, Peterborough: Broadview Press, 2005.
[17] Ada Engebrigsten, Exploring Gypsiness: Power, Exchange, and Interdependence in a Transylvanian Village, Oxford: Berghahn Books, 2007.
[18] O sinteză se regăseşte în Ferenc Pozsony, The Achivements and Tasks of Gypsy Research in Transylvania, in Zsuzsanna Bódi (ed.), Studies in Roma (Gypsy) Ethnography 10, Budapesta: Magyar Néprajzi Társaság, 2001, p. 16-32.
[19] Julianna Bodó (ed.), Helykeresők? Roma lakosság a Székelyföldön [În căutarea unui loc: Populaţia romă din Secuime], Csíkszereda: Pro-Print – KAM, 2002; József Gagyi (ed.), Egy más mellett élés: A magyar–román, magyar–cigány kapcsolatokról [A trăi alături: Despre relaţiile dintre români şi maghiari, maghiari şi romi], Csíkszereda: Pro-Print – KAM, 1996; Ilyés Sándor şi Pozsony Ferenc (ed.), Lokalitások, határok, találkozások: Tanulmányok erdélyi cigány közösségekről [Identităţi locale, graniţe, întâlniri: Studii despre comunităţile de romi din Transilvania], Kriza János Néprajzi Társaság Évkönyve 15, Kolozsvár: Kriza János Néprajzi Társaság, 2007; Ferenc Pozsony şi Remus Gabriel Anghel (ed.), Modele de convieţuire în Ardeal. Zăbala, Cluj: Asociaţia Etnografică Kriza János, 1999.
[20] François Rüegg, Rudolf Poledna şi Călin Rus (ed.), Interculturalism and Discrimination in Romania: Freiburger Sozialantropologische Studien, Münster: LIT Verlag, 2006.
[21] În epoca postsocialistă au fost publicate, în urma unor cercetări intensive asupra grupurilor de romi din România, mai multe studii ale unei noi generaţii: Péter Berta, Ethnicisation of value – the value of ethnicity: The prestige-item economy as a performance of ethnic identity among the Gabors of Transylvania (Rumania), in Romani Studies, nr. 17 (1), 2007, p. 31-65; Liviu Chelcea şi Puiu Lăţea, România profundă în comunism, Bucureşti: Editura Nemira, 2000; László Fosztó, The Revitalization of Diverging Rituals: The Case of Roma and Gadje in a Transylvanian Village, in The Anthropology of East Europe Review, nr. 25 (2), 2007, p. 121-131; Martin Olivera, Romanès: ou L’intégration traditionnelle des Gabori de Transylvanie, Nanterre: Université Paris X, 2007; Johannes Ries, Welten Wanderer: Über die kulturelle Souveränität siebenbürgischer Zigeuner und den Einfluss des Pfingstchristentums, Würzburg: Ergon Verlag, 2007.
[22]Judith Okely, p. 53-54.
[23]Michael Stewart, p. 97-111, 41-80; idem, Gypsies, Work, and Civil Society, in Chris Hann (ed.), Market Economy and Civil Society in Hungary, London: Frank Cass, 1990, p. 141-162; Gypsies, the Work Ethic, and Hungarian Socialism, in Chris Hann (ed.), Socialism: Ideals, Ideologies, and Local Practice, London-New York: Routledge, 1993, p. 187-203.
[24]Ibid., p. 204-231.
[25]Fredrik Barth, Preface, in Aparna Rao (ed.), The Other Nomads: Peripatetic Minorities in Cross-Cultural Perspective, Köln: Böhlau Verlag, 1987, vii-xi, xi.
[26]Alaina Lemon, Between Two Fires: Gypsy Performance and Romani Memory from Pushkin to Post-socialism, Durham: Duke University Press, 2000; Mattijs van de Port, Gypsies, Wars, and Other Instances of the Wild: Civilisation and Its Discontents in a Serbian Town, Amsterdam: University of Amsterdam Press, 1998.
[27]Sophie Day, Evthymios Papataxiarchis şi Michael Stewart, Consider the Lilies of the Field, in Sophie Day, Evthymios Papataxiarchis şi Michael Stewart (ed.), Lilies of the Field: Marginal People Who Live for the Moment, Boulder: Westview Press, 1999, p. 1-24, 22.
[28]Zoltán Sipos: Nassolnak: Miért buliznak manele-re a székelyek? [De ce dansează secuii pe manele?], in Transindex, 1 febr. 2005. http://media.transindex.ro/?cikk=2971.
[29] Michael Stewart, Remembering Without Commemoration: The Mnemonics and Politics of Holocaust Memories among European Roma, in Journal of the Royal Anthropological Institute, serie nouă, nr. 10, 2004, p. 561-582.
[30] Referitor la exemplul Germaniei, vezi Michael Burleigh şi Wolfgang Wippermann (ed.), The Persecution of Sinti and Roma, and Other Ethnic Minorities. The Racial State: Germany 1933–1945, Cambridge: Cambridge University Press, 1991, p. 113-135.
[31] Distincţia între toleranţa pozitivă şi cea negativă este folosită de Robert Hayden in Intolerant Soveregnities and ’Multi-multi’ Protectorates: Competition over Religious Sites and (In)tolerance in the Balkans, in Chris Hann (ed.), Postsocialism: Ideals, Ideologies, and Practices in Eurasia, London: Routledge, 2002, 159-179, 160 şi urm., pentru a deosebi atitudinea pragmatică de noninterferenţă (numită de Hayden toleranţă negativă) de atitudinea care sprijină alteritatea ca valoare (aşa-numita toleranţă pozitivă).
[32] Rebecca Jean Emigh şi Iván Szelényi (ed.), Poverty, Ethnicity, and Gender in Eastern Europe During the Market Transition, Westport: Praeger, 2001; Szelényi Iván şi Ladányi János, A kirekesztettség változó formái: Közép- és délkelet-európai romák történeti és összehasonlító vizsgálata, Budapesta: Napvilág Kiadó, 2004.
[33]Zoltán Barany, The East European Gypsies: Regime Change, Marginality and Ethnopolitics, Cambridge: Cambridge University Press, 2002, p. 112-153.
[34]Carol Silverman, Roma of Shuto Orizazi, Macedonia: Class, Politics, and Community, in David Kideckel (ed.), East European Communities: The Struggle for Balance in Turbulent Times, Boulder: Westview Press, 1995, p. 197-215.
[35]Cf. Alaina Lemon, op. cit.
[36] Vezi, de exemplu, cazul Cehoslovaciei şi Ungariei. Will Guy, op. cit.; Michael Stewart, op. cit., 1993, 2001.